Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cosmote oferă 40.000 de euro unor organizaţii non-guvernamentale

Publicat in Capital, joi 9 mai 2013 ·

Cosmote România va oferi, cu sprijinul clienţilor săi, un total de 39.671 euro, reprezentând o parte din veniturile provenite din SMS-urile trimise în ziua de Anul Nou, către 8 organizaţii non-guvernamentale şi de binefacere

„Dorim să le mulţumim celor aproape 90 de aplicanţi pentru ajutorul pe care îl oferă copiilor defavorizaţi şi îi felicităm pe toţi pentru proiectele deja dezvoltate. Ne-am bucurat să vedem, o dată în plus, că există atât de multe persoane implicate în susţinerea copiilor care au nevoie de asistenţă. Compania noastră va continua să se implice în găsirea de soluții pentru probleme educaţionale şi sociale, oferind sprijin celor care au nevoie. Am dori să le mulţumim de asemenea şi clienţilor noştri pentru suportul oferit, prin trimiterea de SMS-uri „Mesaje de iubire” în ziua de Anul nou. Contribuția lor va fi cu siguranţă apreciată de către beneficiarii acestora”, a declarat Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Senior Manager, Cosmote România.

În cadrul celei de-a cincea ediţii, organizaţiile câştigătoare şi valoarea premiilor acordate acestora sunt:

• Asociatia Autism Baia Mare 5,000 euro

• Asociatia MAME 5,000 euro

• Asociatia Help Malin 4,933 euro

• Asociatia Telefonul Copilului 5,000 euro

• Fundatia Baylor Marea Neagra 4,740 euro

• Fundatia pentru Dezvoltarea Popoarelor Cluj 4,998 euro

• Fundatia Principesa Margareta a Romaniei 5,000 euro

• Fundatia Serviciilor Sociale Bethany Iasi 5,000 euro

Aceste fonduri vor fi folosite de către fiecare dintre ONG-urile mai sus-menţionate pentru programe destinate copiilor cu diverse dizabilităţi, copii cu boli in fază terminală, copii proveniţi din zone sărace, copii din familii destrămate sau copii abuzaţi.

Anul trecut, aproximativ 29.000 de copii defavorizaţi au beneficiat de ajutorul oferit de Cosmote România, pr

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°