Ziua de 9 Mai are pentru poporul român o triplă semnificaţie: proclamarea independenţei de stat a României, la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, la 9 mai 1945 şi Ziua Europei.
La Iaşi, pentru sărbătorirea zilei de 9 Mai, militarii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt“, împreună cu instituţiile publice locale, organizează un ceremonial militar şi religios în Piaţa Tricolorului. Astfel, militarii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt“ vor participa, în garnizoanele de dislocare, la ceremoniale militare şi religioase cu depuneri de coroane şi jerbe de flori. Programul cermonialului va cuprinde mesajele autorităţilor locale, defilarea gărzii de onoare şi a muzicii militare.
Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare“. Independenţa astfel proclamată trebuia apărată pe câmpul de luptă, spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene.
Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care aliaţii din cel de-Al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.
Cel de al treilea eveniment este Ziua Europei. În textul propunerii prezentate de ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi, se arată că „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice… Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie“.
Ziua de 9 Mai are pentru poporul român o triplă semnificaţie: proclama