Cum de altfel a observat cam toată lumea, nu doar analiştii fenomenologiei politice, armonia consensuală declarată de liderii USL este departe de se menţine monolitică, deşi conglomeratul paradoctrinar nu are decât eroziunea unui an de existenţă.

Din ce mai des disensiunile şi disparităţile locale, din teritoriu, considerate de la nivel central a fi minore şi superficiale, răbufnesc mocnit, semn clar că, mai devreme sau mai târziu, concubinajul cvasipolitic se va destrăma, mai ales atunci când, treptat, se disipează obsesia anti, când nici PDL şi nici Preşedintele nu vor mai putea constitui o motivaţie de regrupare a forţelor, ca adversari comuni pentru anihilarea cărora este justificabil orice compromis.

Deja faptul că se rediscută tot mai deschis subiectul legat de regionalizare, perceput din ce în ce mai diferit de socialişti şi de către liberali, transformă dezbaterea în dispută. În plus, atunci când sunt abordate riscant subiecte marginale legate de capitalele acestor regiuni, mai mult sau mai puţin istorico-tradiţionale, sau şi mai detonant, nominalizarea posibililor guvernatori regionali, tensiunile depăşesc mult amiabilitatea unor aliaţi de conjunctură. Faptul că sunt tot mai multe vocile care, fără să conteste vocaţia tradiţională de capitală regională a Iaşului, susţin logica după care ar fi mai normale coexistenţa mai multor capitale, cu specializări instituţionale, complică şi mai mult intensitatea dezbaterii politice. Astfel, dacă Iaşul este oricum capitală universitară/academică, spirituală şi chiar medicală a Moldovei, capitala administrativă ar putea fi la Piatra Neamţ, cea economică la Bacău, iar cea turistică la Suceava. Mai ales că, din motive istorice oarecum justificate, Bucovina ori Ţara de Sus, nu a prea fost o oarecare parte a Moldovei, măcar din perspective transcarpatice. Cert este că, în pofida eforturilor de păstrare a apare