Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorin Lojigan: Sentinţa pentru anularea cotei de 100% la canalizarea facturată de CAA e definitivă! Am câştigat! (video)

Publicat in TurdaNews, joi 9 mai 2013 ·

Preşedintele PNL Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a declarat azi într-o conferinţă de presă că procesul pe care l-a intentat anul trecut Consiliului Local Câmpia Turzii, privind hotărârea prin care s-a aprobat procentul de canalizare facturată la 100% din apa facturată, a fost câştigat, iar hotărârea a fost anulată.

"Vreau să vă anunţ că la data de 25 aprilie 2013 a rămas definitivă sentinţa civilă 1401/2013, pronunţată de către Tribunalul Cluj - secţia Contencios Administrativ, în Dosarul 8397/117/2012. Iniţial, nu am vrut să mai dezbat acest subiect, însă într-una dintre zilele trecute, în presa locală, pe unul dintre saiturile presei locale, am găsit un comentariu postat de un cititor, care-mi reproşa că nu am mai făcut nimic cu acest proces. Şi m-am hotărât să convoc această conferinţă de presă, pentru a aduce la cunoştinţa publică ce s-a mai întâmplat de atunci.

Ştiţi foarte bine că la acel moment am susţinut în Consiliul Local că acel studiu de specialitate care trebuia făcut pentru promovarea hotărârii de Consiliu Local nu îndeplinea condiţiile legale. Promovând acest proces, instanţa mi-a dat câştig de cauză", a declarat Dorin Lojigan.

Iată ce susţine instanţa: "Stabilirea cotei exacte se face prin hotărârea administraţiei publice locale, pe baza unui studiu de specialitate efectuat de un institut de specialitate. În cauză s-a întocmit un studiu de specialitate, însă reclamantul (n.r. Dorin Lojigan) îl contestă, având în vedere că acest studiu a fost efectuat de un expert tehnic atestat MLPAT, neintrunindu-se cerinţa legii de efectuare a studiului de către un institut de specialitate. Opinia pârâtului (n.r. Consiliul Local) este în sensul că studiul care stă la baza hotărârii atacate întruneşte cerinţele legale, acesta fiind însuşit de către Universitatea Tehnică - Facultatea de Instalaţii, fiind ştampilat de către această instituţi

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Gabriela Firea: „Mă așteptam să pierd, dar nu la o diferență atât de mare”

HotNews acum o ora
Gabriela Firea transmite că nu are nimic de reproșat altcuiva, decât ei, pentru pierderea alegerilor pentru Primăria București, dar se aștepta să piardă din cauza numărului mare de candidați de centru-stânga și a „campaniei dure, intense, fără prece

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Cod galben de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, până joi

News.ro acum 21 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de viituri, valabilă până joi la prânz, pe râuri din 13 bazine hidrografice, unde se pot depăşi cotele de atenţie. Astfel de fenomene se pot produce, în special, pe râuri din judeţele Maramureş, Covasna, P

Consilier local, mort la scurt timp după alegeri. „S-a plâns colegilor că-l doare capul, dar nu și-a permis o pauză în timpul campaniei”

Ziare.com acum o ora
Un consilier local din Călan, județul Hunedoara a murit în urma unui atac de cord a doua zi după alegeri. Mircea Tat, în vârstă de 40 de ani era consilier local al PSD în orașul Călan, din Hunedoara, potrivit adevarul.ro. Apropiații său sunt de păre

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum 2 ore
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

INS: Investiţiile nete realizate în economia naţională, în trimestrul I 2024, au crescut cu 6,7%, la 34,647 miliarde lei, faţă de trimestrul I 2023

News.ro acum 2 ore
În trimestrul I 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,647 miliarde lei, în creştere cu 6,7%, comparativ cu trimestrul I 2023, anunţă miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În trimestrul I 2024 investiţiile

România continuă să ofere sprijin umanitar Ucrainei, în colaborare cu partenerii europeni

Mediafax acum o ora
Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere necesitatea menţinerii unui răspuns adecvat în ceea ce prive

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de pe Arena Naţională - FOTO/ VIDEO

News.ro acum o ora
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine în această seară, pe Arena Naţională, primul concert, s-au plimbat pe Lipscani. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali din centrul Bucureştiului care câ

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°