Un postulat consacrat in teoria si practica monetara este cel conform caruia moneda (banii) reprezinta un produs necesar al procesului de schimb (nefiind nici rezultatul unei conventii la care s-a ajuns pentru inlesnirea schimburilor si nicio creatie a ordinii de drept). Ulterior, in lucrarile sale reprezentative, si K. Marx arata ca moneda este un rezultat al actiunii legilor economice ale productiei de marfuri.
Astfel, gandirea economica (inclusiv cea monetara) a relevat faptul ca intre cele doua concepte (moneda/economie) exista relatii de interconditionare reciproca. Ca o consecinta, s-a consacrat un nou postulat conform caruia puterea unei monede este definita prin sistemul economic care o genereaza (o economie solida fiind premisa pentru o moneda puternica).
Intr-o economie in care “domneste” o singura moneda, lucrurile sunt mai simple. In conditiile liberalizarii circulatiei capitalurilor la nivel supranational, a aparitiei unor monede straine pe piata nationala, lucrurile incep sa se complice. Chiar si asa, autoritatea monetara (banca centrala/banca nationala) trebuie sa mentina suprematia monedei nationale fata de monedele straine care penetreaza piata. Realizarea acestui obiectiv nu inseamna, neaparat, interventii directe si sustinute pentru a stabili fortat un anumit curs (in favoarea sau in defavoarea statului in cauza).
Prin prisma celor enuntate anterior, mi-am propus sa evidentiez in ce masura leul (ca moneda nationala) mai reprezinta un instrument viabil si reprezentativ pentru economia romaneasca. Aceasta deoarece, situatia actuala ne determina sa credem ca BNR ignora voit nevoia de reglementare a regimului euro in tara noastra; in absenta unei politici transante privind raporturile dintre leu si euro apar anumite probleme la care ar trebui sa ne uitam mai in detaliu.
In primul rand se impune a fi analizat rolul monedei natio
