Niels Schnecker a fost antipatic de cînd s-a născut în România și i-au pus părinții numele Niels Schnecker, parcă special ca să enerveze pe toți oamenii care încearcă să-l pronunțe sau să-l scrie. Nu puteau să-i pună numele Vasile Olaru? Au vrut s-o facă pe schneckerii. Am scris de trei ori numele lui și deja mă enervează că trebuie să verific de fiecare dată dacă l-am scris bine. Dacă eram profesorul lui îl țineam numai în note de 2 din cauza asta.
Dar, în rest, chiar pare un tip cu o viață interesantă. În rest zic, adică făcînd abstracție de faptul că arată ca monstrul care a ieșit din teleportor în filmul Musca, dacă în loc de un om și o muscă în teleportor ar fi intrat un om și penisul altui om. Dar, în afară de asta, te crucești dacă te uiți pe CV-ul omului. Are patru cetățenii: română, germană, americană și israeliană. Are mai mulți metri pătrați de diplomă decît am eu de garsonieră, are gradul de colonel în armata americană, centura neagră în kung fu, a făcut afaceri de milioane, vorbește nouă limbi, e avocat, economist și fost pilot de F16. Ultimul e avion, nu tastă.
Toate frumoase și impresionante, și de-aia nu înțeleg ce caută la TV. Schimbam postul acum cîțiva ani și am crezut că dau de un film porno original. Că și-a legat unul camera de filmat de buric și se filmează cum năvălește peste un grup de dudui. Dar nu era asta. Era Niels Schnecker la Te pui cu blondele. De ce? Omul are charisma unui scaun de tablă în ploaie. Și o rîrîială de-ți trebuie translator ca să înțelegi ce spune. La ce viață interesantă a avut, chiar ăsta i se pare lui că e pasul următor? Să te duci să-ți dai cu părerea despre chestii la televizor? Să arunci mîncare sub nas la Cireașa de pe tort? De 1 Mai se uita toată lumea prin Vamă după Ilknur Pintilie, că cine îi punea piedică anul ăsta primea zece puncte, și ghiciți ce apare: un urs bărbierit în formă de penis car