Astăzi este ziua de 9 mai. Puteam să scriu despre victoria împotriva hitlerismului, despre proclamarea Independenţei de Stat a României, despre UTC sau despre crearea Partidului Comunist Român şi, de ce nu, despre Regele Carol I, întemeietorul statului românesc modern. Dar, ca să nu privilegiez nici un subiect în dauna altuia, am preferat să scriu despre noua dreaptă românească. Ca o mărturisire publică, în abordarea acestui subiect am avut şi o exclusivitate venită din parte preşedintelui Forţei Civice, senatorul de Arad Mihai Răzvan Ungureanu, care mi-a mărturisit – cu prilejul unei emisiuni televizate din Săptămâna Mare – că a fost şi este implicat „până-n gât” (pun între ghilimele, dar cred că aceasta a fost şi expresia utilizată de către domnia sa) în ceea ce priveşte organizarea şi lansarea publică a Iniţiativei România Liberală. Revenind la dreapta românească, pentru ca să-mi justific şi titlul comentariului de faţă, probabil că mulţi dintre cititori m-ar putea întreba despre utilitatea dezbaterii acestui subiect tocmai acum, când societatea românească stă sub o guvernare de stânga. Ei bine, dacă mai citiţi încă o dată sărbătorile decadei lunii mai, pe care le-am enumerat, fugitiv, la începutul comentariului, veţi constata că toate marile împliniri din ultimul secol şi jumătate a existenţei noastre naţionale vin, exclusiv, din partea dreaptă a istoriei noastre politice, dispre Casa Regală a României, dinspre brătieni, junimişti, liberali, conservatori sau ţărănişti. Stânga românească este mult mai săracă din acest punct de vedere, iar „împrumuturile” ideologice pe care le-am făcut de la vecinii sovietici au fost, de fapt, cuceriri în toată regula. Mai departe, făcând un arc peste prezent, dacă dreapta românească a fost întemeietoarea statului naţional modern, atunci cel mai probabil că tot dinspre partea dreaptă a eşichierului nostru politic trebuie să aş