Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy, care a murit după ce a fost lovit cu pumnul în faţă, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu, în 2011, a fost condamnat, joi, la şapte ani de închisoare cu executare de Tribunalul Giurgiu, sentinţa nefiind definitivă.
Instanţa l-a condamnat pe Ionuţ Tănăsoaia, zis Gipsy-Gypsanu, în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu, la şapte ani închisoare pentru loviri cauzatoare de moarte şi trei ani interzicerea unor drepturi.
Tribunalul Giurgiu l-a mai condamnat pe Tănăsoaia la un an şi opt luni închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, acesta urmând să execute, dacă această condamnare rămâne definitivă, pedeapsa cea mai grea, de şapte ani de închisoare.
Instanţa a mai decis ca Ionuţ Tănăsoaia să rămână în arest, acesta fiind încarcerat din 10 octombrie 2011.
Totodată, instanţa a dispus ca lui Ionuţ Tănăsoaia să îi fie prelevate probe biologice, în vederea introducerii profilurilor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Tribunalul Giurgiu a constatat că mama baschetbalistului american, Olamae Hardy, nu s-a constituit parte civilă în acest dosar.
"Constată că în ceea ce priveşte părţile civile Consiliul Local al Municipiului Giurgiu şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti există autoritate de lucru judecat pe latura civilă", se mai arată în decizia Tribunalului Giurgiu.
Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată cu apel.
Dosarul în care Ionuţ Tănăsoaia este acuzat de loviri cauzatoare de moarte a fost rejudecat la Tribunalul Giurgiu, în urma unei dispoziţii din septembrie 2012 a instanţei supreme, care a desfiinţat atunci decizia de condamnare la cinci ani de închisoare.
În 22 februarie 2012, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe Ionuţ Adrian Tănăsoa