Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O judecătoare şi-a ucis iubitul cu 27 de lovituri de cuţit

Publicat in Ziarul Ring, joi 9 mai 2013 ·

A îmbrăcat roba de judecător pentru a trimite infractorii în spatele gratiilor, însă a ajuns chiar ea o criminală cu sânge rece. O americană în vârstă de 32 de ani a fost găsită vinovată de crimă, ieri, pentru uciderea prietenului său cu lovituri de cuţit, în urma unui proces de senzaţie, extrem de mediatizat în America.

Jodi Arias era acuzată de asasinarea, în 2008, a prietenului său Travis Alexander, într-un atac deosebit de violent, în care victima a fost lovită cu cuţitul de 27 de ori, a fost împuşcată în cap şi i s-a tăiat gâtul. Aflată în boxa acuzaţilor din ianuarie, într-un tribunal din Phoenix, Jodi Arias a pledat că s-a aflat în legitimă apărare. Însă juriul nu a reţinut acest argument, considerând că este vorba despre un omor intenţionat.

Tânăra, afectată de prezentarea verdictului, riscă pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate timp de 25 de ani.

O mulţime de oameni era prezentă în faţa tribunalului, iar procesul a fost transmis în direct de televiziuni americane.

Juriul a ascultat, în timpul audierilor, numeroase detalii despre viaţa sexuală a cuplului format de Jodi şi Travis. Ea a spus că s-a dus la domiciliul prietenului său pe 4 iunie 2008 pentru a face sex, dar că vizita s-a transformat într-o dispută ce a condus la tragedie.

A îmbrăcat roba de judecător pentru a trimite infractorii în spatele gratiilor, însă a ajuns chiar ea o criminală cu sânge rece. O americană în vârstă de 32 de ani a fost găsită vinovată de crimă, ieri, pentru uciderea prietenului său cu lovituri de cuţit, în urma unui proces de senzaţie, extrem de mediatizat în America.

Jodi Arias era acuzată de asasinarea, în 2008, a prietenului său Travis Alexander, într-un atac deosebit de violent, în care victima a fost lovită cu cuţitul de 27 de ori, a

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum o ora
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, într-o comună din Hunedoara

Mediafax acum 3 ore
IPJ Hunedoara arată că poliţiştii din Brad a fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel la 112, despre faptul că, pe raza comunei Bucuresci, o persoană oferă plicuri cu bani pentru a influenţa alegătorii. O patrulă de intervenţie s-a deplasat la faţa locului

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 2 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 4 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 2 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°