Domnul Dragoş Paul Aligică postează de mai multă vreme diverse texte ȋn care face apologia pieţei complet libere. De pildă ieri, pe Contributors, i-a apărut textul Cand oamenii “de dreapta” habar nu au ce spun. Miza reala ȋn care reia, a n-şpea oară, aceeaşi idee simplă, fără să mai adauge nimic altceva: piaţa trebuie să fie cât mai liberă.

Trebuie să precizez de la ȋnceput că premisa discuţiei este acceptarea capitalismului. Nu e vorba ȋn niciun caz de o discuţie de genul capitalism, pro şi contra. Discuţia este despre forma cea mai prosperă şi cea mai echitabilă de capitalism. Nu de alta, dar avocaţii ultracapitalismului à la Aligică abuzează, ȋn dulcele stil clasic al neoconservatorilor lui Bush, Romney şi Palin, de tot felul de trucuri ieftine pentru a-şi numi adversarii comunişti, socialişti, nordcoreeni, etatişti etc. Dacă nu suntem capabili să vedem, dincolo de extreme, şi anumite nuanţe intermediare, discuţia nu mai are rost din start.

Domnul Aligică a sugerat ieri din nou că piaţa trebuie să fie cât mai liberă. Ce nu ne-a spus ȋnsă D.P. Aligică, nici ieri şi nici ȋn alte ocazii, este că libertatea e o resursă ca oricare alta, şi că trebuie distribuită ȋn mod echitabil. Iar pentru asta avem nevoie de un arbitru, ȋn speţă, statul. Libertatea nelimitată, sau chiar libertatea lăsată să crească ȋn voie dincolo de un anumit punct, se va sugruma singură: aşa cum scria şi Karl Popper, libertatea se autodistruge dacă este nelimitată. Libertatea neîngrădită înseamnă că omul puternic are toată libertatea în a victimiza pe cel slab pentru a-i răpi libertatea. Ideea este valabilă pentru libertate ȋn genere: libertatea socială, libertatea de expresie, libertatea economică. Aici nu mai e vorba atât de mult de economie, cât e vorba de teorie politică.

Ori, ȋntr-un sistem economic, ȋntr-o societate ȋn genere, libertatea nelimitată, complet lipsită de regl