Weekend-ul care începe cu siguranță nu ne va găsi între patru pereți, deoarece întreg județul Alba va fi încărcat de evenimente. Concerte, festivaluri, expoziții chinologice, târguri de carte, dar și expoziții sunt doar câteva dintre motivele pentru care nu trebuie să rămânem în casă. Pentru a fi siguri că nu veți rata nici unul dintre aceste spectacole, v-am pregătit un calendar al evenimentelor ce vor avea loc în Alba în acest sfârșit de săptămână.
VINERI
Târgul de Carte Alba Transilvana -„Cartea care te cucerește” revine la Alba Iulia, pentru a VI-a oară, la Târgul de Carte „Alba Transilvana”. De vineri, 10 mai, până duminică, 12 mai, peste 60 de edituri din toată țara își vor prezenta cele mai noi producții editoriale și nu numai. Zeci de volume vor fi lansate în compania autorilor și a unor oameni de cultură de cea mai înaltă clasă.
Sărbătoarea Libertății la Blaj – Municipiul Blaj va fi în următoarele zile gazdă de seamă pentru toți cei care îi vor trece pragul. ”Sărbătoarea Libertății”, un eveniment de suflet al administrației locale, va aduce în Mica Romă proiecții de film, simpozioane, concerte, parade cu torțe și concursuri de poezie, manifestări care continuă până în 18 mai.
Play for May-R.Y.MA., Alba Iulia – Artă, muzică, dans, cultură, jocuri şi multă distracţie. De toate acestea vor avea parte cei care vor participa în perioada 9-12 mai la cea de-a cincea ediție a festivalului „Play for May” din Alba Iulia. Cele patru zile ale evenimentului debutează cu vernisajul expoziţiei de pictură Remus Ilisie și Dacian Hopârtean.
Festivalul Internațional Lucian Blaga - Lansări de carte, sesiuni de comunicări, recitaluri muzicale, un film documentar, o expoziție de pictură vernisată „sub cireș, lângă fântâna din curte” sunt doar câteva dintre momentele ce se vor desfășura la Casa Memorială de la Lancrăm și ce compun programul Festivalul