Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert Irina Loghin, expoziţie de caricatură şi dueluri epigramistice în acest weekend, la Festivalul „Cât e Buzăul de mare“

Publicat in Opinia Buzau, vineri 10 mai 2013 ·

Cei mai importanţi epigramişti din ţară îşi dau întâlnire în acest weekend în sala Consiliului Judeţean, în cadrul celei de a XIV-a ediţii a Festivalului „Cât e Buzăul de mare”. Invitaţi de onoare vor fi Mircea Ionescu-Quintus, Ştefan Cazimir şi academicianul Mihai Cimpoi.

Potrivit programului, festivalul debutează încă de astăzi (vineri) cu întâlnirea epigramiştilor cu oficialităţile locale în cadrul sălii mari a Primăriei, acolo unde va avea loc şi decernarea mai multor premii pentru participanţii la mai multe concursuri naţionale. Sâmbătă, participanţii sunt invitaţi, de la ora 17,30, în faţa publicului pe scena de la sala Consiliului Judeţean, acolo unde va avea loc spectacolul de gală, dueluri epigramistice, totul încheindu-se cu un recital de zile mari susţinut de Irina Loghin.

În deschiderea galei de sâmbătă este programat şi vernisajul expoziţiei de caricatură a buzoianului Milică Ene, cel care promite la rândul său spectatorilor mai multe surprize. „Ca toate expoziţiile mele, şi cea de anul acesta are o temă, dar acum tema este poate mai agresivă. Este o expoziţie manifest. Am constatat că ziarele care vor să se menţină în viaţă trebuie să publice neapărat pe prima pagină femei goale. Aşa s-a creat un fenomen ciudat. Am văzut ziare cu astfel de ima­gini prezentate ostentativ la chioşcrile de pe lângă şcoli şi chiar publicaţiile culturale au căzut în această patimă. De aceea, caricaturile mele din acest an încearcă să atragă atenţia tocmai asupra acestui fenomen îngrijorător. În plus, am mai abordat teme actuale precum „carnea de cal”, „mititeii” sau „spaţiul Schengen”, a declarat artistul Milică Ene.

La finalul galei de sâmbătă, alături de Irina Loghin pe scena Festivalului de Epigramă „Cât e Buzăul de mare” vor mai cânta George Mitrea, Gabriela Bolocan şi Diana Mihalaşcu.

Cei mai importanţi epigramişti din ţară îşi dau în

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 31 minute
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 2 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum o ora
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 53 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 8 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Klaus IOHANNIS pleacă la New York / Președintele va susține ultimul discurs în plenul Adunării Generale a ONU

Gandul acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, va susține un discurs în plenul Adunării Generale a ONU, miercuri, 25 septembrie, anunță Administrația Prezidențială. Tema centrală a celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°