Ca în fiecare an, duminică, începând cu ora 11.00 va avea loc parada junilor pe principalele străzi din centrul vechi al Braşovului până la Pietrele lui Solomon. Junii Tineri vor deschide parada fiind urmaţi de Junii Bătrâni, de Roşiori, Dorobanţi, Curcani, Junii Braşovecheni şi de Albiori.
Parada va impune şi unele restricţii în trafic în zona centrală. Astfel, duminică, începând cu ora 7.00, pe tot parcursul zilei, va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piaţa Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piaţa Unirii şi str. Podul Creţului până la ora 10.00 şi după ora 14.00.
De la ora 9.00, va fi blocat accesul auto spre şi dinspre Piaţa Unirii din dreptul Maternităţii, respectiv Şirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu şi str. Prundului vor fi închise. Apoi, la 10.30 va fi blocat accesul auto şi pe str. Mureşenilor, iar la 11.15 pe b-dul Eroilor. Secvenţial, traficul va fi redeschis pe măsură ce coloanele de juni vor trece pe fiecare stradă.
„Pentru a evita blocajele de circulaţie, facem un apel la conducătorii auto, inclusiv riveranii, să evite, în intervalele orare menţionate, zona centrală şi cartierul Schei. Totodată, pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestui eveniment îi rugăm pe toţi conducătorii auto sa evite, în acelaşi interval orar, parcarea maşinilor în Piaţa Unirii şi pe străzile adiacente acesteia, unde se strâng grupările de juni”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
În ceea ce priveşte circulaţia mijloacelor de transport în comun, pe tot parcursul zilei de duminică, exceptând intervalul orar 9.00 – 12.30, autobuzele de pe linia 50B vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile. De la ora 9.00 şi până la 10.30, autobuzele de pe liniile 50, 50B, 51 şi 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei. Între orele 10.30 şi 12.00 (ora aproximati