În timp ce majoritatea familiilor care vor să adopte copii precizează expres direcţiilor de asistenţă socială că nici măcar nu vor să cunoască un copil rom, o profesoară din Braşov, care avea deja doi copii biologici, a renunţat la meserie şi a devenit asistent maternal din dragoste pentru o fetiţă ce aparţine acestei etnii. Femeia a luptat aproape zece ani ca să fie mama Andreei.

Totul a început acum 11 ani. Copiii crescuseră, plecaseră la facultate în alte oraşe, iar soţii Pană îşi petreceau timpul singuri, într-un apartament din Braşov, uitându-se la televizor şi plimbându-se „dintr-un balcon în altul”. Viaţa lor se derula linear. Nostalgia evenimentelor cotidiene, de pe vremea când îşi creşteau fata şi băiatul, le inducea soţilor Pană un sentiment de inutilitate pe care nu ştiau cum să-l gestioneze. „Ne lipsea ceva. Casa era goală fără copii”, spune Anna Pană. O ştire auzită în treacăt la televizor avea să le schimbe însă toată viaţa. „Cineva încerca să convingă românii să viziteze, în week-end, copiii din centrele de plasament, să le facă mici bucurii. Într-o zi am mers şi eu într-un astfel de centru şi mi-au arătat-o pe Andreea”, povesteşte aceasta, iar din acel moment femeia nici nu s-a mai putut despărţi de ea. Fetiţa avea 2 ani şi 3 luni, crescuse în centru de când se născuse şi la vremea aceea se manifesta precum un animal neîmblânzit. „Era o sălbatică, o mogâldeaţă mică, la primele vizite nici nu mă lăsa să pun mâna pe ea, atât era de speriată”. Încet-încet, Andreea a început să capete încredere în femeia care o vizita constant, zâmbea când îi simţea prezenţa, iar într-o zi i-a căutat instinctiv mâna pentru plimbarea din curte. Relaţia mamă-fiică începuse să se sudeze.

Cu aprobarea autorităţilor, profesoara a reuşit s-o scoată pentru o zi din centrul de orfani. „Când am urcat cu ea în autobuz, a izbucnit în plâns de teamă. Totul era nou pent