După meciul de aseară cu Viitorul Constanţa, pandurii se pregătesc acum de micul derby al Olteniei cu CS Severin. Duelul se anunţă foarte disputat. Mai ales că Severinul a bătut aseară la CFR Cluj şi trage speranţe că nu va ajunge la matineu. Omul dorit de Condescu, Florin Costea, e principalul pericol pentru poarta lui Mingote.
CS Severin – Pandurii, duminică ora 19, Stadion Municipal, Turnu Severin, în direct pe Digi Sport
CS Severin: Panagopoulos - Dănănae, Tătaru, Asanovici, Hasanovici - Neacşa, D. Stoica - Vranjikovici, Olah, Fl Costea - J. Thomas. Antrenor: Ionel Gane
Pandurii: Mingote – Pleaşcă, Viera, Mamele, Vlad – Anton, Nistor – Ibeh, Voiculeţ, Nicoară – Matulevicius. Antrenor: Cristi Pustai
Atenţie la Costea !
Indiferent de rezultatul meciului cu Viitorul de aseară, pandurii sunt obligaţi să câştige la Severin. În absenţa Craiovei, meciul dintre Severin şi Pandurii poate fi privit ca un mic derby oltenesc. Cele două cluburi au fost şi rămân prietene. Pandurii a jucat la Severin timp de 7 luni cât a fost reparat gazonul de pe Municipal. Mai nou severinenii i-au rugat pe gorjeni să-i găzduiască în sezonul viitor în cazul în care vor fi obligaţi să-şi monteze instalaţia de încălzire a gazonului. Prietenia are însă şanse mari să se oprească la marginea terenului. Cele două echipe luptă să-şi îndeplinească obiectivul aşa că nu e loc de amiciţii. În timp ce pandurii trag la Europa, Severinul încă speră că nu va retrograda. Trupa lui Gane a obţinut un rezultat enorm aseară, victorie pe terenul CFR-ului, scor 3-1, şi a ajuns la linia care delimitează retrogradatele de echipele care se vor menţine în Liga 1. Şi asta graţie în principal lui Florin Costea. Dorit de Condescu din sezonul viitor la Tg-Jiu alături de Mihai Costea, Florin a făcut senzaţie în Gruia. A marcat două goluri şi a doborât CFR-ul. Al treilea gol al oltenilor