Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sexul încă ridică o mulţime de întrebări. Tu ştii toate răspunsurile?

Publicat in Gorj Domino, vineri 10 mai 2013 ·

Când vine vorba de sex şi sexualitate, puţin sunt cei care nu roşesc sau care nu pocesc cuvintele şi abandonează subiectul. Pentru că, oricât de „open minded” am ajuns să fim de când ne-am asumat stilul de viaţă al europenilor care ne-au luat-o înainte, sexualitatea a rămas un subiect tabu pentru mulţi dintre noi.

Sunt multe întrebări pe care le avem în minte, dar cărora nu le găsim răspuns pentru că de cele mai multe ori nici măcar nu îl căutam. De la oameni adunate, câteva întrebări incomode:

1.„Răceala se transmite prin intermediul sexului oral?”

Tehnic, doar efectuarea sexului oral nu ar trebui să-ţi transmită nicio formă de răceală. Asta numai dacă partenerul tău nu şi-a atins penisul cu mâinile care erau purtătoarele virusului gripal.

2.El îşi doreşte sex anal. Pe mine mă sperie gândul unor posibile probleme gastrintestinale. Mă îngrijorez inutil?

Faptul că sexul anal este o raritate asta nu reprezintă decât consecinţa caracterului lui complicat. Sexul anal poate genera tulburări medicale femeilor care îl practică de la probleme digestive şi constipaţie la durere.

Însă, afecţiunile care ţin de sistemul gastrointestinal nu sunt provocate, de obicei, de practicarea sexului anal. Sunt destul de rare cazurile în care o femeie este pusă într-o situaţie jenantă. Totuşi, pentru a preveni orice neplăcere, nu uita să foloseşti mult lubrifiant şi să mergi la toaletă în prealabil.

3. Herpesul bucal se poate transmite partenerului în timpului sexului oral?

Herpesul bucal se transmite chiar şi numai sărutându-i penisul. Chiar dacă herpesul bucal este cauzat de un alt tip de virus decât cel genital, cele două forme de virus herpetic au capacitatea de a se combina şi de a se răspândi mai departe.

4. Când mă excit foarte tare, elimin brusc gaze vaginale. De ce şi ce trebuie să fac pentru a scăpa de o situaţie atât de jenantă?

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 31 minute
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 27 minute
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 2 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 11 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 27 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 10 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 9 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°