Românii au o istorie ce numai plictisitoare nu poate fi considerată, trebuie doar să o cunoaştem, să o citim şi să o interpretăm. Istoria nu este o ştiinţă, nu este formată din adevăruri demonstrabile şi cuantificabile, ci din cele mai diverse interpretări şi mistificări. Până la urmă, fiecare ne formăm propriile istorii, ne construim propriile opinii despre ce s-a întâmplat, le dăm la toţi sentinţe şi ne manifestăm din plin subiectivitatea. De fapt, acest drept ne este răsplata pentru eforturile inevitabilele, pentru îndelungata aplecare asupra izvoarelor şi altor surse din care aflăm cam ce s-a întâmplat cu ani, secole sau milenii în urmă.

Studierea istoriei monarhice a României este încă la început şi deja este grevată de toate păcatele trecutului. De abia împlinirea a 140 de ani ai monarhiei ne-a pus sub nas realizările excepţionale ale guvernării primului Carol, citind despre regina Maria am reuşit să ieşim din tiparul lubric în care am fost aruncaţi cu mulţi ai în urmă, am înţeles rolul Întregitorului în momentele astrale de acum aproape un secol, iar Carol al II-lea a fost adus în ţară, în cripta regală, după o eternitate de provizorat în cripta regilor Portugaliei, şi chiar de Iliescu şi Năstase. De fapt, Iliescu este autorul unui gest reconciliator de mare impact emoţional, deşi va rămâne în istorie mai mult pentru câinosul tratament aplicat Regelui la începutul anilor '90. În martie 2001, proaspătul din nou preşedinte al României îl invită pe Rege în ţară, eleganta ocazie fiind oferită de artă - redeschiderea Galeriei de artă europeană de la Muzeul Naţional de Artă a României, găzduit de Palatul Regal. De văzut este filmul vizitei Regelui la Cotroceni, egal în emoţie doar cu apariţia familiei regale în balconul de la Peleş. În 2011, un alt preşedinte al României îl jigneşte grav şi istoric pe Regele pe care destinul ni l-a lăsat cu o viaţă lungă. Rom