Citirea Raportului FreeEx “Libertatea presei în România 2012”, dat publicităţii ieri (8 mai) de ActiveWatch poate cauza frisoane oricărei persoane de bună credinţă. Pentru jurnalişti nu este o surpriză (ei au trăit pe viu toate cele descrise în Raport), ci doar o confirmare a faptului că anul 2012 a fost cel mai negru pentru presă dintre toţi cei monitorizaţi de ActiveWatch (după 2000). Iar 2013 a început sub auspicii şi mai triste. Raportul FreeEx (care poate fi citit integral aici) e greu de digerat, dar trebuie lecturat integral.
Dincolo de toate mizeriile prezentate cu titlu exemplificativ (nicidecum exhaustiv) relevă, oarecum paradoxal, şi un lucru bun: cazuistica extrem de bogată demonstrează că, în ciuda presiunilor economice, patronale, politice, în ciuda abuzurilor justiţiei, ale Poliţiei, Jandarmeriei şi a altor instituţii publice şi în ciuda diminuării drastice a lucrătorilor în presă (şi în special a reporterilor de investigaţie), în România mai există încă jurnalişti care îşi fac onest profesia. Un Raport FreeEx “curat” ar fi şi mai întristător – faptul că nu ar avea ce să semnaleze nu ar arăta că avem o presă perfectă, ci una care a pus definitiv “batista pe ţambal”.
M-aş bucura dacă “Raportul FreeEx 2012” nu va avea o circulaţie internă restrânsă (doar printre jurnalişti). Nu mă aştept ca cei care îl lecturează să-şi schimbe percepţia generală despre presă, ci să fie un instrument de lucru care să-i ajute să facă distincţiile necesare între diferite tipuri de jurnalişti, chiar şi în interiorul aceloraşi instituţii media.
***
Personal (din nou nu e vreo surpriză) am urmărit în mod special modul în care e suprins în Raport subiectul Roşia Montană. Confirmându-se ceea ce am afirmat de mai multe ori: reflectarea acestuia în mass-media autohtone reprezintă cel mai grav caz de manipulare, abuzuri, agresiuni, cenzură împotriva jurnali
