Ideea domnului Ponta de a confisca maşinile conduse de şoferi-pericol public ridică o întrebare practică: şi dacă maşina e a firmei, a amantului sau poate chiar a lui - furată din parcare - cum procedăm?
Victor Ponta a nimerit un subiect gras: are sânge, are viteză şi e poliţist. Contextul este cunoscut. În nemernicia lor, agenţii de circulaţie au anunţat că, deşi 22 de oameni au murit în accidente de circulaţie de sărbători, cifrele sunt în scădere. Un tembel a fost zărit de radar cu 242 de kilometri la oră pe Autostrada Soarelui. La toate acestea, premierul a răspuns cu o declaraţia de suflet, că nu mai suportă să ne vadă dând colţul cu roţile-n sus. Fireşte, a venit şi cu o soluţie. Soluţia are două mari calităţi: e aberantă şi e social-democrată.
Copilot de meserie, Ponta şi-a pus problema omului aflat pe locul mortului: Eu cum calc frâna? În cazul de faţă - cum reduc nenorocirile rutiere? Deşi omul este de exact un an la volanul maşinăriei care administrează România, controlând-o în acelaşi timp pe aia legislativă, răspunsul şi l-a dat tot ca de pe locul mortului. Propunând confiscarea proprietăţii, Ponta a aruncat problema la Comisia Constituţională, care va trece pe la Curtea Constituţională şi într-un eventual final fericit va ajunge la întregul popor alegător, pentru referendum. Mulţumesc, aşa ştiam şi noi.
Dar soluţia este social-democrată şi pică la ţanc. Sute de mii de români au circulat zilele acestea în maşinile lor de clasă medie, având ocazia să înjure mii de români care îi depăşeau la joasă altitudine în maşinile lor de mare clasă. Nu degeaba a dat Ponta ca exemplu de confiscăciune maşinile prinse cu doo sute jumate la oră. Loganiştii pot sta liniştiţi, că nu prind viteza asta nici în cădere liberă. Premierul s-a referit la maşini bestiale, conduse de inşi care n-au aflat că există bancnote sub 500 de lei şi circulă a
