● T.O. Bobe, Contorsionista, Editura Humanitas, 2011.
La cît de ignorat este genul scurt – şi de către edituri, şi de către public –, mi se pare cu atît mai nedreaptă receptarea insuficientă (dacă percepţia mea e reală) a unei culegeri de povestiri precum Contorsionista, venită de la un scriitor care a dat un volum de poezie cult – Bucla (Univers, 1999), şi un roman de succes – Cum mi-am petrecut vacanţa de vară (Polirom, 2004), ajuns deja la a treia ediţie. Eu însumi ajung să scriu cu mare întîrziere despre această carte, care mi-a amintit, pe alocuri, de Nostalgia lui Mircea Cărtărescu.
DE ACELASI AUTOR Ce-a vrut să spună autorul Zădărnicie Femeia de pe tavan SF vs comunism Nu e o surpriză că T.O. Bobe este un stilist, iar faptul că acest volum de povestiri – început, conform mărturisirii scriitorului, „pe la mijlocul ultimului deceniu din mileniul trecut“ – a avut mai multe variante denotă grija extremă pentru formulare, expresie şi compoziţie. Căci după stilistica impecabilă, T.O. Bobe se arată şi un fin cunoscător al lexicului (într-o literatură în care majoritatea scriitorilor folosesc doar vocabularul fundamental), şi un povestitor ingenios, capabil de asociaţii uluitoare, într-un discurs aparent lejer (o „schizofrenie bine temperată“, întîlnită doar la un Răzvan Petrescu), integrat unor naraţiuni complicate, compuse atent în straturi şi din alternanţe, cu citate şi referinţe adînc îngropate în text şi, mai ales, cu destule clin d’œil-uri între povestiri. Fundamental, T.O. Bobe este un ironist, iar povestirile sale sînt nişte stranii fantezii parodice, unde, însă, insolitul, pastişa şi lirismul merg mînă în mînă. Comicul, poezia şi absurdul sînt, toate, constante ale povestirilor sale, construite ca nişte deliruri cu efecte narative controlate, în care logica doar se lasă întrezărită, pentru a abdica în vertijul formulărilor încuietoare, dese
