În timp ce unii sărbătoresc astăzi cu steaguri roşii şi imnuri sovietice victoria asupra fascismului, alţii comemorează cu proteste şi însemne de doliu victimele regimului totalitar comunist din Basarabia. Specialiştii explică această dezbinare prin trecutul nostru zbuciumat, intoleranţa moldovenilor şi isteria provocată de politicieni.
În ultimele două zile, o mână de unionişti a protestat zgomotos în faţa Primăriei Chişinău, cerând autorităţilor locale să anuleze concertul organizat de Ambasada Rusiei, eveniment care, potrivit lor, ar profana Piaţa Marii Adunări Naţionale – un simbol al luptei pentru grafie latină, identitate românească şi independenţă faţă de URSS. Astăzi ei se adună la monumentul lui Ştefan cel Mare îmbrăcaţi în tricouri negre, în semn de doliu pentru victimele regimului sovietic din Basarabia. Unii dintre ei sunt porniţi să zădărnicească spectacolul.
„Când vor veni tovarăşii Kobzon şi Leşcenko, îi vom alunga. Ne suim şi noi pe scenă, dărâmăm totul. Nu putem suporta aşa ceva. Trecem noi cumva de pază ca să arătăm lumii adevărul care a fost până acum ascuns“, a ameninţat în ajun un protestatar.
Ambasada rusă a calificat aceste acţiuni drept o insultă faţă de eroii căzuţi în „sfântul război de eliberare“. Câteva partide de stânga au format gărzi populare pentru a preveni eventualele provocări, iar Ministerul de Interne a mobilizat o mie de poliţişti pentru a asigura ordinea publică.
„Rusia ne spune din nou că e stăpână la noi acasă“
Şi primarul Capitalei a îndemnat cele două tabere să păstreze distanţa. Deşi nu agreează manifestaţia din PMAN, edilul nu are dreptul, conform legii, s-o interzică sau s-o permită, ci doar să ia act. „Ambasada Rusiei trebuia să ţină cont de programul Guvernului pentru această zi. Au ignorat însă situaţia specială din Republica Moldova şi anume faptul că Basarabia a fost ocupată de armata so