Victor Ponta este preocupat mai degrabă să comunice decît să guverneze, dînd iluzia competenţei şi eficienţei.
Se împlineşte un an de guvernare a Uniunii Social-Liberale şi, în mod normal, ar trebui să tragem o linie şi să facem un bilanţ. Numai că demersul nu e deloc simplu. De un an încoace, guvernele conduse de Victor Ponta au avut mai tot timpul alte priorităţi. A fost mai întîi operaţia de racolare a unor parlamentari democrat-liberali ceea ce a dus apoi la căderea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu şi la numirea lui Victor Ponta ca prim-ministru. A urmat campania electorală pentru alegerile locale. Întreaga vară a lui 2012 a fost consacrată suspendării preşedintelui Băsescu şi referendumului ce ar fi trebuit să marcheze demiterea acestuia. Nici nu începuse bine toamna şi se intrase în campana pentru legislativele din decembrie. Aşadar, guvernare propriu-zisă am avea din ianuarie încoace, dar şi aşa cu sincope, retractări şi ezitări. Din programul prin care USL promitea oamenilor marea cu sarea nu am văzut, practic, nimic. S-au reîntregit, într-adevăr, salariile tăiate în 2010 dar acesta era un punct şi din programul guvernului Ungureanu. Altfel – preţurile au crescut, cheltuielile la întreţinere la fel, pe piaţa muncii nu se văd semne clar încurajatoare, Combinatul Oltchim agonizează, ca şi industria siderurgică, mult trâmbiţata politică de creştere economică a rămas pe hîrtie, sîntem foarte deficitari în ce priveşte absorbţia fondurilor europene, în sănătate şi în învăţămînt se anunţă măsuri ori contradictorii ori fanteziste etc., etc. Şi, pe deasupra, Victor Ponta face precum mult hulitul cabinet Boc, adică guvernează prin ordonanţe de urgenţă.
Un bilanţ negativ, veţi zice pe bună dreptate. Şi totuşi, nu toată lumea e de aceeaşi părere. Satisfăcut de guvernarea Ponta este, surpriză, suspendatul de vara trecută, Traian Băsescu, ale
