Designerul Ottavio Missoni, fondatorul casei de modă care îi poartă numele şi devenit celebru pentru tricotajele inedite inventate de el, a murit joi, în reşedinţa sa din Sumirago, Italia, la vârsta de 92 de ani, au anunţat reprezentanţii companiei sale.
Missoni a fost externat pe 1 mai, dintr-un spital din Varese, după ce a fost tratat pentru probleme respiratorii, a scris Corriere della Sera.
Celebrul designer Ottavio Missoni a fondat brandul care îi poartă numele în anii '50, împreună cu soţia lui, Rosita. Creaţiile acestuia au fost purtate de celebrităţi precum Madonna şi Jennifer Lopez, casa de modă Missoni extinzându-şi reţeaua de magazine în toată lumea. În ultimii ani, Missoni nu a însemnat doar design vestimentar, ci şi design interior, în special pentru hoteluri şi restaurante.
În 1998, Missoni a lansat pe piaţă o linie de produse cu preţuri accesibile unei mase largi de cumpărători.
Cel mai în vârstă fiu al lui Ottavio Missoni, Vittorio, şi soţia acestuia sunt daţi dispăruţi din luna ianuarie, după ce avionul de mici dimensiuni cu care aceştia călătoreau a dispărut în zona de coastă a Venezuelei. În prezent, compania este condusă de celălalt fiu al lui Ottavio Missoni, Luca, şi de sora acestuia, Angela. În 2011, Alberto Piantoni a fost numit director executiv al casei Missoni.
În ultimele decenii, casele de modă au fost zguduite de mai multe tragedii, printre care şi asasinarea designerului Gianni Versace, în 1997. După moartea acestuia, frâiele companiei au fost preluate de fraţii acestuia, în prezent echipa de designeri fiind condusă de sora lui Gianni, Donatella.
Casa Missoni a colaborat cu mai multe companii importante, precum Target Corp. (TGT) Bugaboo şi grupul Valentino, cu care a semnat un acord global de dezvoltare. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »