Hristos a înviat! Acum, când încă e prezentă magia sărbătorii de Paşti, vă prezint un muzeu care cuprinde o colecţie impresionantă de ouă.
Situat în inima Bucovinei, nu departe de celebrele mănăstiri, Muzeul Oului din Vama reprezintă un obiectiv turistic care merită a fi inclus în traseele vacanţelor noastre. Vizitatorii acestui muzeu vor descoperi tradiţiile zonei, meşteşugul încondeierii ouălor, semnificaţiile şi simbolurile bucovinene. Muzeul cuprinde, în afară de ouăle realizate în tehnici specifice Bucovinei, peste 3.000 de ouă din 79 de ţări, lucrate în tehnici diferite, pe diferite suporturi: coajă de ou, lemn, ceramică, porţelan, piatră, sticlă. O asemenea colecţie nu poate fi decât rodul unei pasiuni extraordinare, iar cea care însufleţeşte acest muzeu este doamna profesoară Letiţia Orşivschi. De curând, a fost editat un album în care sunt cuprinse câteva dintre minunăţiile expuse la muzeu. Şi, cum sora doamnei Letiţia Orşivschi, doamna profesoară Cătălina Orşivschi, este umoristă, de lângă informaţii şi fotografii, nu putea lipsi umorul. Aflând despre acest proiect, câţiva umorişti ne-am pus pe… clocit. Sunteţi curioşi ce „puişori” au ieşit? Veţi afla, citind câteva dintre poeziile umoristice şi epigramele cuprinse în album.
La treabă şi de sărbători
Cum oul este-n sine un simbol,
Muzeul de la Vama-i inedit
Şi cum acolo-i mare protocol,
S-au pus epigramiştii pe clocit!
(Florina Dinescu – Ploieşti)
Părerea mea!...
Vă spun cinstit că într-o zi în care
Agale coboram la pas Copoul,
Mi-am pus şi eu celebra întrebare:
Ce-a fost întâi şi-ntâi? GĂINA?... OUL?...
Şi încercând din mers răspuns în minte
Spre-a rezolva misterele dilemei,
Am constatat că încă e fierbinte
Disputa ce se poartă-n jurul temei.
Că, dacă