Iniţiativa autorităţilor române de a-i obliga pe pacienţii aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor interzise care ajung la Unităţile de primire urgenţe să îşi plătească tratamentul pare să le surâdă medicilor din ţară. Aceştia susţin că o bună parte din bani merge spre astfel de cazuri. Iniţiativa autorităţilor române de a-i obliga pe pacienţii aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor interzise care ajung la Unităţile de primire urgenţe să îşi plătească tratamentul pare să le surâdă medicilor din ţară. Aceştia susţin că o bună parte din bani merge spre astfel de cazuri.
Unul dintre susţinătorii ideii este managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa Sf. Apostol Andrei, dr. Dan Căpăţână, care povesteşte că în unitatea sa ajung şi mulţi turişti petrecăreţi.
De exemplu, din cauza consumului de alcool peste măsură, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte aproape 3.000 de pacienţi au avut nevoie de îngrijiri.
“Au fost 2.800 de pacienţi, dintre care s-au internat 496. Dintre aceştia, 797 de pacienţi sufereau de entorse, fracturi, traumatisme craniene, toracice, care au survenit pe fondul consumului de alcool”, a declarat medicul.
Şi în alte spitale din ţară, beţivii le dau bătăi de cap medicilor. La Huşi, judeţul Vaslui, spitalul cheltuie până la 15.000 de lei cu persoanele consumatoare de alcool. “Într-o zi pot fi aduse la spital şi şapte persoane care au băut peste măsură, mai ales în zile de sărbătoare. Trebuie să le administrezi o perfuzie, să le faci setul de analize, iar dacă sunt violenţi, trebuie mobilizaţi mai mulţi medici”, a spus doctorul Wassouf Emad (foto), directorul medical al Spitalului Huşi.
“De fiecare dată, contribuabilul care munceşte şi îşi plăteşte contribuţia va sta la rând, iar beţivul adus cu Salvarea trebuie să fie considerat «urgenţă ». Ideal ar fi ca alcoolicii, î