Vă mărturisesc că nu mi-am propus, în cadrul intervenţiilor mele, să fac dese referiri la preşedintele Traian Băsescu. Motivele sunt, pe cât de numeroase, pe atât de simple. Rezumându-le într-o frază nedrept de sintetică, cred sincer că domnia sa aparţine, prin tot ceea ce a reprezentat, reprezintă, a făcut şi (încă) mai face unui tipar comportamental şi de gândire ce trebuie schimbat.
Asta nu-l împiedică, însă, pe domnul Băsescu să prelungească tabloul deformat al unui mandat tensionat prin tot felul de intervenţii, demonstraţii televizate, opinii transmise prin curieri publici. În fapt, o perpetuă justificare înaintea poporului suveran. Neobişnuit, însă, cu părerea de rău în ceea ce-l priveşte, domnul Băsescu reuşeşte întotdeauna să înlocuiască regretul sincer care ar trebui să domine acest demers cu superioritatea arogantă iremediabilă care ne transmite neîndoielnic ceva de genul: Sunteţi prea limitaţi ca să pricepeţi cât bine v-am făcut. Recunosc: de fiecare dată, mesajul mă face să analizez lecţia cu interes, sperând la o eventuală şi probabil târzie “înţelegere” a fenomenului.
A fost din nou cazul la sfârşitul săptămânii trecute, când preşedintele a ţinut să ne ofere o lecţie amestecată de economie, politică socială şi responsabilitate publică. Trei constatări rapide se impun:
• Înarmat cu cifre şi grafice, Traian Băsescu insistă să uimească prin apologia austerităţii. Nu contează că “modelul” şi-a probat falimentul în tot mai multe ţări, nu contează că eşecul este recunoscut de cele mai multe voci (inclusiv din grupul popularilor europeni). Preşedintele nu doreşte să înţeleagă că lucrurile se puteau face şi altfel. • E dramatică ruptura între politica aventurieră a guvernelor Boc în ultimii ani şi preţul concret plătit de milioane de români în numele acestui amatorism socio-economic. Să susţii astăzi că, dacă ai avea ocazia, ai face lucrurile