Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul cazurilor de boli infecţioase, în creştere

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 10 mai 2013 ·

Incidenţa bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare, dar şi a bolilor cu transmitere fecal-orală a crescut în ultimul an, atrag atenţia specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. Directorul instituţiei, medicul Cătălin Graur, spune că numărul persoanelor diagnosticate cu bolile copilăriei a crescut anul trecut. Este vorba de rujeolă, rubeolă sau tuse convulsivă. „Un fenomen îngrijorător îl reprezintă creşterea incidenţei bolilor prevenibile prin vaccinare. Pentru rubeolă, această creştere este în general justificată de necuprinderea în Programul Naţional de Imunizări a adolescenţilor băieţi, mai exact până acum trei ani vaccinarea antirubeolică se făcea numai la fetele de clasa a VIII-a. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la adolescenţi şi tineri în licee din cauza aglomerării urbane şi a nerespectării izolării la domiciliu a cazurilor depistate. Această creştere a incidenţei este însă foarte importantă pentru rujeolă şi tuse convulsivă, în contextul în care acoperirea vaccinală pentru vaccinurile care previn aceste îmbolnăviri este tot mai redusă. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în comunităţile de rromi din Focşani, Adjud, Chiojdeni, Homocea, Ploscuţeni şi Slobozia Bradului, la copiii nevaccinaţi antirujeolic”, spune şeful DSP.

În 2012 au fost contabilizate 121 cazuri de îmbolnăvire cu rujeolă, 169 de cazuri de rubeolă şi 5 cazuri de tuse convulsivă. În ultimul an s-a constatat şi o creştere a bolilor cu transmitere fecal-orală, mai exact a hepatitelor virale, a bolii diareice acute, a salmonelei şi dizenteriei. „S-a constatat creşterea incidenţei tuturor bolilor cu transmitere fecal-orală, fenomen posibil justificat de degradarea calităţii vieţii care implică carenţe igienice, dar şi de temperaturile ridicate din vara trecută, care au influenţat calitatea alimentelor prin păstrare necorespunzătoare. S-au înregistrat foc

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum o ora
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 42 minute
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Marius Tucă Show începe marți, 28 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Aplicația chinezească de inteligență artificială susține că a fost victima unui atac cibernetic la scară largă / Ce este „DeepSeek”

HotNews acum 2 ore
După o deschidere masivă pe piața de pe Wall Street, startup-ul chinezesc DeepSeek a anunțat luni că a fost victima unui atac cibernetic „la scară largă”, scrie Reuters. „Din cauza atacurilor malițioase la scară largă asupra serviciilor DeepSeek, în

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 4 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 3 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 4 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Vremea

București
acum

lun.

5°/12°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
Iasi
acum

lun.

3°/12°
mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
Constanta
acum

lun.

7°/11°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

2°/10°
mar.

1°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
Timisoara
acum

lun.

4°/14°
mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°