Pregătirile pentru concertul Depeche Mode din 15 mai de pe Arena Naţională au început, membrii trupei urmând să beneficieze de un tratament VIP pe toată durata şederii lor la Bucureşti, informează organizatorii într-un comunicat Emagic
Întreaga zonă de culise ce va fi pusă la dispoziţia membrilor trupei şi a echipei acestora va fi amenajată conform solicitărilor primite de la reprezentanţii artiştilor. Astfel, Dave Gahan va avea propria sa cabină, în timp ce Martin Gore şi Andy Fletcher vor împărţi aceeaşi cameră înainte de a urca pe scenă. Aceasta va fi extrem de spaţioasă, urmând a fi decorată în culori cât mai calde. Nu vor lipsi plantele naturale, florile de sezon şi lumânările ambientale menite să ofere întregii încăperi un aer foarte "cozy", conform cerinţelor artiştilor. Aceştia vor mai avea la dispoziţie şi o "cameră de zi", dotată cu plasme, acces la televiziune prin cablu, internet, canapele, măsuţe de cafea şi open bar, de unde nu vor lipsi sortimentele autohtone de bere. Camera va fi concepută ca un spaţiu deschis, de socializare pentru toţi membrii trupei şi invitaţii lor.
Martin Gore şi Andy Fletcher şi-au anunţat intenţia de a vizita Bucureştiul în eventualitatea în care vor avea câteva ore libere înainte de repetiţii. Ei vor avea la dispoziţie, pe toată durata vizitei în România, un şofer personal, bun cunoscător al Capitalei şi vorbitor fluent de limba engleză, care să-i însoţească la o plimbare în funcţie de timpul disponibil al artiştilor.
Andy Fletcher a declarat că şi după trei decenii de carieră are în continuare emoţii înainte de a urca pe scenă. El a spus că este întotdeauna plăcut surprins de public, simţindu-se extrem de recunoscător pentru energia pe care fanii o transmit trupei pe tot parcursul unui spectacol.
Concertul de la Bucureşti este al doilea pe care trupa britanică îl va susţine în România, după ce în