În dimineaţa de ieri, a izbucnit un incendiu în clădirea universităţii din zona Primăriei. Pompierii au fost chemaţi după ce angajaţii universităţii au observat un fum dens ieşind dintr-un birou aflat la etajul al doilea al clădirii. Pompierii s-au deplasat imediat la birourile Universităţii „Aurel Vlaicu” situate în clădirea fostului Liceu Sanitar şi s-au asigurat să evacueze în siguranţă personalul instituţiei şi studenţii care se aflau în sălile de curs. Un echipaj de pompieri format din şase subofiţeri a acţionat pentru stingerea incendiului. S-a intervenit cu o autospecială de stingere iar intervenţia a durat un sfert de oră, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
„Incendiul s-a manifestat la o încăpere de aproximativ 30 de metri pătraţi. Au ars bunurile din birou, respectiv trei calculatoare, trei imprimante, trei birouri, trei scaune, două dulapuri şi mai multe documente iar încăperea a fost deteriorată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad, George Pleşca. Preşedintele Consiliului Academic al universităţii, Lizica Mihuţ, a declarat că incendiul a izbucnit în biroul Consiliului Academic, de la un computer. „Se pare că a fost vorba de un scurtcircuit. Intervenţia pompierilor a fost foarte rapidă pentru că noi am sunat imediat. Personalul şi studenţii aflaţi în clădire au fost evacuaţi”, a declarat pentru Mediafax, Lizica Mihuţ.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 9,40, moment în care pompierii au fost alertaţi să stingă focul. Cauza incendiului a fost un scurtcircuit la o priză, pornit de la unul dintre computere. Nici o persoană nu a fost rănită, dar flăcările au afectat unele computere şi o parte din mobilier.
„La sosirea echipei de intervenţie, incendiul se manifesta mocnit, fără flacără. încăperea a fost închisă, astfel când flăcăr