Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a promulgat astăzi patru legi ce au fost adoptate săptămâna trecută de Parlamentul de la Chişinău, cu votul PLDM (liberal-democraţi) şi PCRM (comunişti), deşi oficialii europeni l-au sfătuit pe şeful statului moldovean să nu promulge aceste legi, deoarece acestea pun în pericol funcţionarea democraţiei în Moldova, iar instituţiile statului ar putea fi folosite în interesul câtorva persoane, arată HotNews.ro.
Printre legile promulgate se numără legea cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie, cu privire la Codul Electoral, cu privire la atribuţiile Guvernului în exerciţiu şi legea cu privire la competenţele prim-ministrului interimar.
F.A. Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a promulgat astăzi patru legi ce au fost adoptate săptămâna trecută de Parlamentul de la Chişinău, cu votul PLDM (liberal-democraţi) şi PCRM (comunişti), deşi oficialii europeni l-au sfătuit pe şeful statului moldovean să nu promulge aceste legi, deoarece acestea pun în pericol funcţionarea democraţiei în Moldova, iar instituţiile statului ar putea fi folosite în interesul câtorva persoane, arată HotNews.ro.

F.A.