Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. PERCHEZIŢII LA HOŢII DE APOMETRE

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 10 mai 2013 ·

Patru percheziţii au avut loc ieri dimineaţă, în Târgovişte, la domiciliul a patru persoane, suspectate că ar fi furat apometrele montate în scările de bloc din municipiul Târgovişte. Potrivit anchetatorilor, la domiciliul acestora au fost găsite mai multe apometre, chei şi alte obiecte pe care le foloseau pentru a fura apome-trele. Cele patru persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Târgovişte pentru audieri, urmând a fi prezentate parchetului cu propunere de arestare preventivă. La percheziţii au participat peste 30 de poliţişti şi jandarmi. Cele patru persoane suspectate că ar fi furat zecile de apometre neagă cu vehemenţă că ar fi făcut aşa ceva: “Nu am furat niciun apometru. Nu ştiu de ce m-au luat”, a afirmat unul dintre suspecţi. Zeci de blocuri din municipiul Târgovişte au căzut pradă hoţilor: “Poliţiştii dâm-boviţeni au efectuat un număr de patru percheziţii domiciliare la suspecţii de furturi de apometre săvârşite în cursul lunii aprilie. Patru persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Târgovişte pentru audieri şi luarea măsurilor legale. Totodată, poliţiştii au descoperit, cu ocazia percheziţiilor, mai multe obiecte corp delict”, a declarat agent Raluca Florescu, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa. În luna aprilie 2013, pe mai multe scări de bloc din municipiul Târgovişte au fost furate apometrele repartitoare, amplasate pe casa scării. Acest fenomen este fără precedent, cu atât mai mult cu cât numărul apometrelor sustrase este foarte mare, şi anume, peste 100 de apometre. Ultimele apometre au fost furate în Săptămâna mare a Paştelui. Locatarii blocului 24, scara E, din microraionul 11 al municipiului Târgovişte, s-au trezit miercurea trecută fără apă la robinet, şi asta după ce hoţii le-au luat toate cele 17 apometre montate în scările de bloc. Locatarii ne-au spus că, în urmă cu trei săptămâni, le-au montat şi urmau să le fac

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 39 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 11 minute
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 2 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat acuzat că a vrut să violeze o femeie la un priveghi. Agresorul a fost arestat preventiv

HotNews acum 58 minute
Un bărbat din comuna vâlceană Orleşti a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Ju

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum o ora
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 4 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 5 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 3 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/6°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°