În această dimineaţă, peste 140 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Poliţia municipiului Buzău şi Poliţia municipiului Rm. Sărat -, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, efectuează 20 de percheziţii domiciliare, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoriile Buzău şi Rm. Sărat, pe raza acestor municipii şi în comuna Mărăcineni.
Sunt vizate mai multe persoane suspectate de săvârşirea unor fapte cu violenţă. Acţiunea beneficiază de sprijinul ofiţerilor Departamentului de Iinformaţii şi Protecţie Internă, precizează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.