Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu şi Inter nu vor juca în cupele europene, după 13 ani în care n-au lipsit din elita fotbalului mondial

Publicat in Adevarul, vineri 10 mai 2013 ·

Sezon de coşmar pentru Internazionale Milano, care a pierdut, miercuri seara, acasă, 1-3 cu Lazio, şi cu două etape înaintea terminării campionatului italian, nu mai are nicio şansă să ajungă pe un loc de Liga Europa.

Va fi pentru prima dată după mulţi ani, când milanezii vor fi nevoiţi, ca din toamnă, să se aplece doar asupra campionatului. Ultimul sezon în care Inter a ratat biletele pentru Europa a fost cel din 1998-1999, când echipa lui Massimo Moratti a terminat pe locul 8, cel pe care se află şi acum în Serie A. La contraperformanţa de atunci a contribuit şi Mircea Lucescu, antrenor al „nerro-azzurilor“ timp de câteva luni. „Il Luce“ a preluat echipa în noiembrie şi a fost demis în martie, dar cei care au venit după el au scufundat şi mai mult corabia interistă, care s-a văzut atunci aruncată în afara Europei, după zece ani de prezenţă neîntreruptă.

Mai are contract un an cu Inter

Dacă Mircea Lucescu a fost părtaş la ruşinea din 1998-1999, la cea din actualul sezon a contribuit şi Cristi Chivu. Fostul căpitan al naţionalei a avut evoluţii modeste în puţinele partide în care a jucat, iar în cea mai mare parte a timpului fie a fost accidentat, fie a luat loc pe banca de rezerve, cum a fost cazul şi în partida cu Lazio.

Chivu mare are contract cu Inter pe încă un sezon şi, în cazul în care nu va fi cedat din vară unei alte formaţii, va urmări şi el sezonul viitor al cupelor europene din faţa televizorului. E o situaţie inedită pentru fundaşul care va împlini 33 de ani în octombrie, deoarece din 1999, de când s-a transferat în străinătate, n-a lipsit din Europa. Cu Ajax, Roma şi Inter, el a strâns 74 de prezenţe în Liga Campionilor, Liga Europa şi Cupa UEFA, fiind în top 5 jucători români la acest capitol.

10 meciuri şi un gol sunt cifrele lui Chivu la Inter, în acest sezon.

Chivu în cupele europene

Sezon echipă clasare cal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°