O mănăstire importantă a creştinilor ortodocşi pe stil vechi din România este cea de la Brădiţel, comuna Grumăzeşti (dar la care se ajunge mai lesne prin comuna Bodeşti). Istoria ei porneşte de la schimbarea calendarului, din 1924, când tânăra măicuţă Macaria Samoilă (născută la 26 martie 1900, în comuna Hangu, judeţul Neamţ), tunsă în monahism, în Mânăstirea Văratec, a plecat împreună cu monahia Magdalena Gliga, în pădurea din apropierea comunei Hangu, unde şi-au făcut un bordei la Chiţa Micaşi şi au locuit doi ani. Apoi s-au mutat la Mânăstirea Agapia Veche, căci acolo mai erau maici care nu primiseră schimbarea. Urmărite de autorităţi, nu au putut rămâne prea mult nici aici şi s-au retras în comuna Vânători Neamţ la Ioan Urzică, unde au stat o iarnă. De aici au plecat la Pârâul Negru, la maica Minodora Ursache ce pustnicea acolo şi au stat 3 luni. S-au retras apoi într-un bordei părăsit la Sihla aproape de locul de pustnicie al părinţilor Glicherie şi David. Aici au primit mult sprijin duhovnicesc de la părintele Glicherie (viitorul mitropolit, acum canonizat) prin cuvintele de învăţătură, ce le îndemnau la răbdare şi statornicie în credinţă. Au găsit un bordei nelocuit la Piciorul Rău, aproape de Râşca, unde au stat trei ani. Participând la sfinţirea de la Buhalniţa, judeţul Neamţ, din anul 1936, sunt arestate şi ţinute timp de 9 săptămâni în închisoarea din Piatra Neamţ. După eliberare se retrag în bordeiul de la Piciorul Rău, unde rămân încă un an şi jumătate, timp în care sunt chemate la tribunal şi interogate pentru ce nu se statornicesc într-o mânăstire. Nesupunându-se hotărârii de a merge într-o mânăstire în care se urma noul calendar, maicile sunt duse la închisoarea Vărzăreşti, pentru doi ani. Aici au fost închise mai multe maici din Mânăstirea Brădiţel Neamţ (monahiile Arsenia, Teodula, Adriana) şi din alte mânăstiri (monahiile Serafima şi Eufrasia din M