Ultimul mare mit al literaturii argentiniene, stins din viaţă în 2011, cu puţin înainte de a împlini o sută de ani, Ernesto Sábato, este creatorul unei opere proteice, care conţine în esenţă eternele contradicţii şi frământări ale fiinţei umane şi ale societăţii, circumscrise unui univers artistic şi spiritual de o tulburătoare profunzime şi originalitate.

Adevărată capodoperă în cel mai deplin sens al cuvântului, Despre eroi şi morminte (1961), cea de a doua operă a trilogiei care începe cu Tunelul(1948) şi se termină cu Abaddon, exterminatorul(1974), este un roman total, extrem de dens, scris cu credinţa mărturisită de autor că „nu se poate trăi fără eroi, sfînţi şi martiri“, şi că „prezentul generează trecutul“. Trei planuri se întrepătrund, într-un joc fascinant de umbre şi lumini, în complexa sa structură narativă, întemeiată pe împletirea istoriei naţionale argentiniene cu drama individuală : povestea de dragoste între Martín şi Alejandra, trecutul glorios dezgropat din morminte, reconsiderat printr-o radiografie a Argentinei contemporane, şi obsedanta temă a orbirii şi a nebuniei din celebrul „Raport despre Orbi“. Geniul lui Sábato face ca intercalarea acestor planuri să se realizeze, cu neîntrecută măiestrie, prin alternanţa vocilor narative. Astfel, iubirea absolută a tânărului Martín, întruchipare a inocenţei, sensibilităţii şi purităţii sufleteşti, pentru melancolica, zbuciumata şi misterioasa Alejandra, care îşi urmează necruţătoare drumul trasat de fatalul ei destin, sfârşind tragic în nebunie şi (auto)distrugere, este zugrăvită prin rememorarea emoţionantelor sale episoade ce alcătuiesc confesiunea fragmentară a lui Martín către prietenul sau, Bruno. Viziunea istorică asupra obârşiei naţiunii argentiniene este proiectată magistral, prin relatarea faptelor de arme, urmate de retragerea şi moartea generalului Lavalle, erou al războiului de inde