Printr-o interpelare pe care a depus-o miercurea trecută şi pe care o va susţine mâine, deputatul Vasile Gudu îi cere socoteală ministrului Transportului.
Parlamentarul Partidului Democrat Liberal susţine punctul de vedere al Filialei Tulcea a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), exprimat în cuprinsul unui memoriu la ultima Adunare Generală.
Deputatul democrat – liberal aminteşte ministrului Relu Fenechiu că, invocând mai multe temeiuri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – SA (CNADNR) a stabilit tarife de utilizare a zonelor aferente drumurilor naţionale, tarife pe care le percpe inclusiv unităţilor administrativ – teritoriale pentru investiţiile publice locale, cum ar fi alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate, alimentarea cu gaze. Consiliul de Administraţie al companiei are dreptul să hotărască tarife lunare pentru terenul aflat în domeniul public al acestor unităţi.
„Consider că este inadmisibil ca o unitate administrativ – teritorială să plătească acest tribut lunar pentru terenul aflat în proprietatea sa publică, teren pe care CNADNR îl are doar în administraţie. Este inadmisibil ca cetăţeanul care beneficiază de utilitatea publică respectivă să suporte, prin costul de accesare a serviciului respectiv, şi tarifele – tribut în cauză, iar proiectele de finanţare să fie stopate de aceste tarife tribut stabilite de un consiliul de administraţie”, consideră Vasile Gudu.
Printr-o interpelare pe care a depus-o miercurea trecută şi pe care o va susţine mâine, deputatul Vasile Gudu îi cere socoteală ministrului Transportului.
Parlamentarul Partidului Democrat Liberal susţine punctul de vedere al Filialei Tulcea a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), exprimat în cuprinsul unui memoriu la ultima Adunare Generală.
Deputatul democrat – liberal aminteşte ministrului Relu Fenechiu că,