Caleidoscopul regrupărilor în Parlament, unde se creează majorităţi prin trădare, din ranchiună şi răzbunare faţă de „perfizii“ aliaţi – mă refer la votul PD-PCRM, pentru demiterea Guvernului Filat, şi la replica sa în oglindă, PLDM-PCRM, pentru demiterea preşedintelui Parlamentului şi a procurorului general –, a transformat Republica Moldova într-o ţară lipsită de coerenţă, de logică, în bătaia tuturor răsturnărilor posibile.

Este foarte clar că ceea ce urmărim acum nu este expresia unor evoluţii democratice. O majoritate politică în Parlament, rezultată din voinţa electoratului, guvernează după regulile pe care le-a găsit la preluarea puterii. Asta se întâmplă în ţări cu o democraţie consolidată. La noi, o alianţă de conjunctură, cimentată de interese politice flotante, s-a grăbit să schimbe în câteva ore o serie de legi fundamentale pentru funcţionarea statului de drept.

Dincolo de faptul că idila „tehnică“ dintre foştii adversari politici pune într-o lumină ridicolă sloganul electoral al PLDM-ului, „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti!“, marea problemă a liberal-democraţilor este că ei nu reuşesc să comunice cu populaţia, cu presa, cu partenerii externi. În afară de Vlad Filat, liderul absolut, şi a lui Iurie Leancă, aflat în postura ingrată de a explica europenilor „politica vendetei“ îmbrăţişată de PLDM, nu există în partid o echipă de oameni care să aibă valoarea, autoritatea şi mandatul de a vorbi în numele formaţiunii, explicând raţiunile unui gest sau ale unui vot. Dacă ar fi existat, poate am fi reuşit să înţelegem cum poţi să salvezi democraţia votând nişte legi antidemocratice...

Gestionată mai bine, problema comunicării cu opinia publică şi mai ales cea a negocierilor interne, secrete, din AIE, unde s-au partajat, ilegal, funcţii şi domenii de influenţă, nu ar fi generat o criză de asemenea proporţii. Întrucât cei care