Edilul municipiului le-a pus gand rau directori din cadrul primariei sau ai serviciilor si directiilor din subordinea municipalitati.
Cei care nu isi indeplinesc sarcinile conform atributiilor e li se cuvin, risca sa fie inlocuiti. Dupa decizia de penalizare a unuia dintre directorii unui serviciu a dar si a verificarilor de pe teren, Ovidiu Portaricu a luat decizia evaluarii directorilor subordonati municipalitatii.
„La ora 18.30-19.00, cand am mers sa vad cum sta treaba, bineinteles ca nu mai era nimeni, se lucrase cam jumatate din norma stabilita. Am intrebat ce program au oamenii si mi-au spus ca vin la 7.00 si pleaca la 15.00, ceea ce m-a uimit. Am spus ca suntem intr-o perioada in care avem un varf de lucrari, dupa care doua-trei luni e o perioada mai lejera, dar mi s-a spus ca oamenii nu pot fi tinuti mai mult de opt ore. Ne aflam sub o anumita rigiditate birocratica. Am luat bineinteles masuri si am spus ca se poate lucra in doua schimburi”, a spus Ovidiu Portariuc. Acesta a precizat ca pana acum s-a lucrat intr-un gen de heirupism.
„Nu exista planificari, normari ale timpilor de lucru. Este un gen de heirupism care uneori da rezultate, dar pe termen mediu si lung nu putem merge pe aceasta formula”, a mentionat primarul municipiului. (Petronela Rotariu) Edilul municipiului le-a pus gand rau directori din cadrul primariei sau ai serviciilor si directiilor din subordinea municipalitati.
Cei care nu isi indeplinesc sarcinile conform atributiilor e li se cuvin, risca sa fie inlocuiti. Dupa decizia de penalizare a unuia dintre directorii unui serviciu a dar si a verificarilor de pe teren, Ovidiu Portaricu a luat decizia evaluarii directorilor subordonati municipalitatii.
„La ora 18.30-19.00, cand am mers sa vad cum sta treaba, bineinteles ca nu mai era nimeni, se lucrase cam jumatate din norma stabilita. Am intrebat ce program