Scriitorul norvegian de romane poliţiste Jo Nesbø (care se pronunţă „Iu Nesba”) este fără doar şi poate autorul cel mai cunoscut din întreaga Scandinavie, după regretatul Stieg Larsson. S-a născut în 1960, a fost reporter sportiv şi şi-a înfiinţat formaţia de pop-rock Di Derre. Dar când a început să publice romane poliţiste, succesul a fost aproape instantaneu, cărţile, pentru care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale, i-au fost traduse în numeroase alte limbi. Inlcusiv în româneşte, drept care am scris despre Jo Nesbø în această rubrică a ziarului nsotru, la publicarea unora dintre precedentele titluri ale seriei Harry Hole. Nesbø, ca majoritatea autorilor de romane poliţiste, îndeosebi nordici, are un erou preferat pe care îl regăsim în mai toate romanele sale. Este vorba de detectivul Harry Hole – o fire independentă, care încalcă deseori regulile şi nu prea ascultă de indicaţiile şefilor, înclinat spre băutură, care îl duce la pierzanie – în romanul anterior celui despre care vom vorbi se desparte de familie şi este pe pucntul să fie dat afară din poliţie.
În „Mântuitorul”*) acţiunea se petrece tot la Oslo cu o săptămână înaintea Crăciunului, pe un frig cumplit. Harry Hole şi echipa lui sunt chemati să ancheteze o crimă petrecută la un concert de colinde al Armatei Salvării, foarte puternică în Norvegia. Hole are un partener nou, tânărul Halversen, un şef nou, după ce precedentul ieşise la pensie pentru a scăpa de posibile acuzaţii de complicitate într-un caz de corupţie. Cazul care trebuie rezolvat acum este unul şi mai complicat decât precedentele. Rămas la Oslo încă o zi, din cauza vremii proaste, asasinul, un croat care şi-a câştigat supranumele de „Micul Mântuitor” în timpul războiului cu sârbii, află că a împuşcat pe cine nu trebuie, şi porneşte să-şi ducă la capăt misiunea, care ar trebui să fie ultima din activitatea sa de as