Înainte de a participa la slujba religioasă de la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, președintele Traian Băsescu a avut parte de un moment inedit. Acesta a fost așteptat de un român care ținea neapărat să vorbească cu șeful statului. La finalul slujbei, Traian Băsescu a făcut o baie de mulțime.
Acesta s-a postat în calea coloanei prezidențiale, strigând "Domnul președinte! Domnul președinte". Aflat în fața coloanei prezidențiale, SPP-iști și jandarmi l-au luat din drum, însă președintele Traian Băsescu a cerut oprirea mașinii și a discutat cu cetățeanul ce dorea să i se adreseze.
"Domnu' preşedinte, să terminaţi cu corupţia din justiţia din ţara asta!", l-a rugat acesta pe șeful statului, începând apoi să se plângă de o nedreptate ce i s-ar făcut de către procurorii ce ar fi dispus neînceperea urmăririi penale într-o anume cauză. Acesta i-a mai cerut lui Traian Băsescu să aresteze procurorii. Șeful statului a început să zâmbească şi i-a explicat acestuia că nu poate dispune aşa ceva, iar cetățeanul a adăugat: "Vorbesc pe lege."
Preşedintele i-a luat memoriul, i-a strâns mâna și i-a promis că-l va căuta.
Baie de mulțime
Președintele Traian Băsescu a făcut o baie de mulțime la finalul slujbei de la Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii" din Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, la care au asistat aproximativ 5.000 de persoane. Acesta a primit o icoană de la maica stareţă Stravofora Emanuela Moisa.
La final, sute de oameni s-au înghesuit să îi strângă mâna și unele femei în vârstă solicitându-i să le mărească pensiile. Acesta le-a urat celor prezenți "Hristos a înviat!" și a împărțit unor copii cozonac primit de la mănăstire.
Traian Băsescu a mai declarat că i-a plăcut la mănăstirea Salva, " ca întotdeauna". Întrebat pentru ce s-a rugat, Băsescu a spus: " Ca fiecare..."
Şeful statului a urcat apoi în maşină, însă a coborât pentru a primi un cado