Seminarele de socialism ştiinţific erau foarte importante, ni se spusese că dacă nu luăm note convenabile la materia asta, putem uita de restul materiilor, de orice examen şi de o repartiţie ca lumea. Nu ştiu ce mă apucase să mă dau inteligentă, venise o asistentă tinerică, nu cu mult mai mare ca vârstă, cu ifose, ţâfnoasă, căuta să ne convingă cu argumente subţirele că în istorie există căderi totale, era vorba de legea negării negaţiei, m-am ridicat şi am contrazis-o, i-am spus că dezvoltarea se prezintă mereu ca o înlănţuire de negaţii dialectice, l-am citat şi pe Lenin, cu dialectica lucrurilor care creează dialectica ideilor şi nu invers, şi am mai spus că niciodată într-o societate nu poate cădea totul şi pot fi găsiţi germeni ai progresului, exact exemplul dumneaei mă ajuta să demonstrez contrariul, în al doilea război mondial, se dezvoltase tehnica militară, fapt negativ, dar asta a presupus dezvoltarea chimiei şi fizicii, fapt pozitiv, fireşte era o speculaţie, nu citisem asta nicăieri, mă gândisem cu mintea mea, era logic, mă dădeam mare, am văzut-o cum se strâmbă, mai ales când doi colegi mi-au întărit argumentaţia, unde ai citit dumneata aiureala asta, asta-i confuzie ideologică, nicăieri, am spus, păi, vezi, a tras ea concluzia, sigur că greşeam din moment ce nu citisem nicăieri, nici eu, nici ea, nici altcineva, iar după vreo două zile am fost chemată la o discuţie la biroul UTM, auziseră că am idei năstruşnice, dacă nu vreau să păţesc ceva, ar fi bine să mă liniştesc, atunci am înţeles că doar şi o simplă bănuială te putea nenoroci, n-am mai avut dorinţa de a-mi spune gândul nici măcar la seminarii. Mai ales că au urmat câteva săptămâni cumplite, tremuram toţi, fără să ştim cum se va sfârşi totul. Nu presimţisem nimic, nu avusesem nici măcar o vagă bănuială.
Izbucnise revoluţia din Ungaria, ştiam cam tot ce se întâmplă, unii ascultau postur