Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru milioane de euro pentru infarctul miocardic

Publicat in Viata Medicala, vineri 10 mai 2013 ·

Au fost aprobate, printr-un Ordin al ministrului sănătăţii, normele tehnice de finanţare şi realizare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul pacienţilor critici cu infarct miocardic acut (AP-IMA) şi publicate în Monitorul Oficial din 30 aprilie 2013. Acţiunile prioritare pentru tratamentul pacien­ţilor cu infarct miocardic acut sunt elaborate, deru­late şi finanţate de Ministerul Sănătăţii (MS) şi reali­zate prin intermediul spitalelor regionale de urgenţă şi a spitalelor judeţene de urgenţă de grad II. Coordonatorul naţional al programului este Comisia de cardiologie a Ministerului Sănătăţii (MS), iar structura centrală responsabilă de coordonarea acestor acţiuni este Compartimentul medicină de urgenţă din cadrul MS. Derularea şi monitorizarea, la nivel local, se află în res­ponsabilitatea coordonatorilor desemnaţi de con­ducerile spitalelor, avizaţi de Comisia de cardiologie şi aprobaţi de MS. Finanţarea AP-IMA se realizează de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale MS. Din fondurile alocate spitalele vor putea finanţa doar materialele sanitare necesare realizării activităţilor specifice, nu şi cheltuielile de natura utilităţilor sau a cheltuielilor de capital. Achiziţia acestor materiale Publicitate se face centralizat, la nivel naţional, de Ministerul Sănătăţii, dar şi spitalele pot organiza licitaţii pentru achiziţia bunurilor şi serviciilor specifice, pentru care MS nu organizează licitaţii naţionale, dar cu respectarea legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice. Unităţile care derulează acest program sunt: Institutul pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu“ Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, Institutul I

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 10 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 7 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 11 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 10 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 8 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 10 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 7 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 11 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Shifty Shellshock, solistul trupei Crazy Town, a murit la 49 de ani

Cancan acum 13 ore
Shifty Shellshock, solistul trupei Crazy Town, a murit la 49 de ani, potrivit informațiilor care apar în presa internațională. Trupul neînsuflețit a fost găsit în apartamentul său din Los Angeles, în cursul zilei de luni, 24 iunie 2024. Artistul era

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°