Într-o societate în care femeile acordă tot mai multă atenţie dietei şi depun eforturi la sala de gimnastică pentru a ajunge la silueta mult visată, o britanică în vârstă de 23 de ani face exact opusul: vrea să devină cât mai grasă.
Tammy Jung era o adolescentă obişnuită, care iubea sportul şi care nu cântărea mai mult de 50 de kilograme, până într-o zi în care a decis că vrea să se îngraşe foarte mult, într-un timp cât mai scurt posibil. Aşa că acum îşi petrece zilele în casă, consumând cantităţi uriaşe de pui prăjit, gogoşi sau caşcaval, scrie publicaţia britanică „Daily Mail“.
Hotărârea ei este atât de puternică, încât îi cere iubitului ei să-i toarne, printr-un furtun, milkshake-uri, totul pentru a acumula 5.000 de calorii pe zi. Acest stil de viaţă înspăimântător urmat de Tammy a făcut-o să se îngraşe cu câte 19 kilograme la fiecare şase luni, acum ajungând să cântărească 100 de kilograme. Dar aceasta este numai jumătate din greutatea la care aspiră.
Fiecare kilogram pentru bani
Şi astfel ajungem şi la motivele pentru care Tammy vrea să se îngraşe: să câştige bani din titlul de „Femeie Grasă şi Frumoasă“, de pe site-uri de profil. Ea deja are fani peste tot în lume, care o iubesc pentru ce a ajuns, însă a fost avertizată că îşi riscă sănătatea şi îşi scurtează viaţa îngrăşându-se în acest ritm.
Şi, totuşi, tânăra sărbătoreşte fiecare kilogram câştigat şi insistă că nu-i pasă că-şi distruge sănătatea. „Nu am fost niciodată mai fericită ca acum. Nimic nu mă va opri din îndeplinirea visului meu“, spune Tammy.
„Ştiu că este ceva controversat, dar nu e treaba nimănui ce fac eu. Mâncatul mă face fericită. Câştig foarte mulţi bani făcând ce-mi place şi vreau să câştig şi mai mult. În ceea ce mă priveşte, nu există cuvântul «prea gras»“, adaugă tânăra pentru „Daily Mail“.
Meniul britanicei @N_