Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADRNV, în silentio stampa privind strategia de recuperare a "tunului" dat de contabilă

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 11 mai 2013 ·

Strategie lipsită de succes la ADRNV pentru recuperarea banilor furaţi de fosta contabilă. Nici la a patra licitaţie, organizată vineri, nu s-a vândut nici un imobil din cele cumpărate de Cosmina Druţă din sumele sustrase în mod sistematic de la acestă instituţie.

După trei licitaţii soldate cu eşec, două organizate de Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) şi una de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Vest (ADRNV), vineri, a avut loc o nouă încercare de a se valorifica imobilele pe care Cosmina Druţă le-a cumpărat din cele peste 2,5 milioane de euro pe care le-a furat din conturile celor două instituţii. Astfel, ADRNV a reîncercat să vândă patru imobile, respective a doua casă pe care Druţă o avea în localitatea Dezmir, la preţul de 380.000 de lei, două apartamente în comuna Floreşti, la 439.000, respectiv 284.000 de lei şi încă un apartament în Cluj-Napoca, pe strada Moţilor, în clădirea în care are sediu firma fostei contabile ADRNV, la preţul de 233.000 de lei.

"Din păcate nu s-a valorificat nimic. Nu au fost participanţi la licitaţie. Au fost zilele trecute câteva persoane interesate, care au vizitat imobilele, dar nu au mai venit la licitaţie. Conducerea agenţiei va decide ce strategie se va adopta în continuare", a spus Dumitru Grozav, angajat al ADRNV care s-a ocupat de organizarea licitaţiei.

După a doua licitaţie a IRCETT, la care, de asemenea, nu s-a vândut nici un imobil, directorul interimar al ADRNV, Sanda Cătană a spus că trebuie regândită strategia de valorificare a bunurilor transferate din patrimonial Cosminei Druţă în cel al instituţiilor pe care le-a fraudat. "Trebuie să ne gândim la o altă strategie, pentru că aşa nu avem succes", a spus atunci directorul interimar al ADRNV. Însă, vineri, după un nou eşec privind recuperarea unor sume prin vânzarea de imobile, Sanda Cătană a refuzat să

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum o ora
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 13 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Horoscop pentru sâmbătă, 21 septembrie 2024. Schimbări radicale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 39 minute
Berbec Sunt posibile cheltuieli importante la finalul acestei saptamani. Se pare ca vei primi o suma de bani consistenta, fie dintr-o colaborare, fie partenerul de viata sau o ruda iti ofera sprijin material nesperat. Pe de alta parte poti afla inf

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Hezbollah confirmă că un comandant de rang înalt a fost ucis într-un atac israelian

Mediafax acum 50 minute
Hezbollah a confirmat că Ibrahim Aqil, comandantul operaţiunilor Hezbollah, a fost ucis într-un raid aerian israelian, scrie Sky News. Armata israeliană a afirmat că l-a „eliminat” pe Ibrahim Aqil, descris drept şeful sistemului de operaţiuni al Hez

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum o ora
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 12 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 9 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°