Anul acesta, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, au avut loc mai multe acțiuni de implicare comunitară în regim de voluntariat, cu ocazia cărora s-au desfășurat și unele concursuri pe mai multe etape.
Astfel, peste 100 de elevi ai Colegiului Tehnic „CF Unirea”, s-au implicat în diverse acțiuni de voluntariat, realizând vizite în orașul nostru bolnavilor internați în spital și bătrânilor aflați la azil.
În consecință, la etapa județeană a concursului „Scrisoare către prietenul meu” care vrea să pună în voloare sentimentele pe care elevii le-au trăit la întâlnirea cu „aproapele” aflat în nevoie, un număr de 3 elevi ai Colegiului au obținut premii.
Este vorba de eleva Onea Roxana, de la clasa a IX-a H, care a obținut premiul I, eleva Stefan Ramona, de la clasa a XII-a E, care a obținut același premiu, și o mențiune obținută de eleva Cărbune Mădălina, de la clasa a XI-a E.
Pe de altă parte, la Concursul „Dincolo de cuvintele rostite”, competiție care a pus în valoarea expresivitatea sentimentelor elevilor în materie de desen, alți doi elevi ai instituției au obținut premii la aceeași fază județeană.
Vorbim despre Hanganu Andreea, de la clasa a IX-a E, care a obținut premiul al II-lea și de două mențiuni obținute de elevii Dascălu Gabriel, de la clasa a IX-a și de Punei Roxana, de la clasa a VII-a.
Toți elevii Colegiului Tehnic „CF Unirea”, care au obținut aceste rezultate frumoase, au fost coordonați de profesorul de religie Spataru Mugurel.
Citește și Elevii calificați la faza națională a Concursului de Fizică “Ştefan Procopiu” au nevoie de ajutorul nostru!!! Medalie de Aur pentru un elev din Pașcani la Olimpiada Națională de Matematică Rezultate impresionante obținute la olimpiadele și concursurile școlare de elevii de la „CF Unirea” 30 de elevi și profesori străini au vizitat astăzi Primăria Pașcani