Cătălin Mihuleac, Aventurile unui gentleman bolşevic,
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2012, 240p.
Autor a nouă volume postdecembriste, majoritatea de proză scurtă, dar foarte activ şi ca dramaturg sau publicist, ieşeanul Cătălin Mihuleac revine în actualitatea editorială cu un roman care concentrează principalele trăsături ale literaturii sale: satira politică burlescă, grotescul şarjat şi parabola distopică, ridicîndu-le la puterea unui fantezii dezlănţuite.
Aventurile unui gentleman bolşevic îşi extrage materia dintr-o zonă exploatată în ultimul deceniu pînă la saturaţie, cu rezultate dintre cele mai diverse: ultimii ani de ceauşism. Şi o face apăsînd la maximum pedala satirei funambuleşti şi a comicului gros pînă la grosier. Adevărul e că atît comunismul ca supratemă „majoră”, cît şi tratarea polemic-caricaturală a „amintirilor din epoca de aur” au fost uzate şi abuzate de prozatorii anilor 2000, transformîndu-se cu timpul în reţetă stereotipă. Volumul de faţă păstrează din realitatea anilor ’80 moravurile şi recuzita, valorificîndu-le masiv în vederea unui portret al epocii realizat în registru „suprarealist”. Cam totul derutează aici. Departe de a fi un erou de primplan, „gentleman-ul bolşevic” din titlu – securistul Ion Scutelnicu, un hibrid rural-urban necioplit, crescut la orfelinat – rămîne relativ discret pînă către final, cînd preia iniţiativa şi se desparte de trecut rînjind. (Motivul orfanului îşi are tîlcul lui în context). Reflectoarele cad în special asupra victimei sale, junele artist plastic eretic Emil Faure, pseudonim al lui Vasile Buliga (şi el un orfelin, conceput după celebrul Decret 770 din 1966 de o studentă nimfomană cu cine s-a nimerit şi crescut la casa de copii unde, spre deosebire de abuzatul Scutelnicu, scapă de sodomizările rituale) şi al iubitei acestuia. Primele zece secvenţe developează un film
