Patriarhul Kirill al Moscovei şi Întregii Rusii a sosit pentru o vizită de lucru în China, unde urmează să se întâlnească cu reprezentanţi de vârf ai conducerii chineze şi să oficieze sfinte liturghii.
Este prima vizită efectuată de un Patriarh rus în China, în istoria relaţiilor ruso-chineze de sute de ani. În timpul acestei vizite, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse va vizita oraşele în care se află şi populaţie creştină ortodoxă. La sediul Ambasadei Federaţiei Ruse de la Beijing, Patriarul Kirill va participa la o întâlnire de lucru şi apoi va vizita fosta Biserică Adormirea Maicii Domnului unde se află astăzi Muzeului Misiunii Spirituale Ruse n China, informează postul de radio Ecoul Moscovei.
După această vizită, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii va oficia o liturghie la sfântul lăcaş Pokrovsk din Harbin, precum şi la sediul Catedralei din Shanghai. La Shanghai va fi oficiată prima slujbă religioasă în rit ortodox, din ultimii 40 de ani. Până nu demult catedrala era utilizată în scopuri de depozitare, după care a fost transformată într-un muzeu.
Patriarhul Kirill se va întâlni vineri cu înalţi oficiali chinezi, inclusiv cu directorul Administraţiei de stat pentru afaceri religioase din China, Wang Zuo'an. La sfârşitul anilor 1950, Biserica Ortodoxă Rusă din China primise autonomie, dar după moartea Episcopului de Shanghai nu a mai fost aleasă o nouă conducere a bisericii. În momentul de faţă din comunitatea ortodoxă din China fac parte în jur de 15.000 de creştini ortodocşi.