Vânzările Terapia Ranbaxy, cel mai mare producător de medicamente generice din România, au crescut cu 10% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 111 milioane de lei, ca urmare a lansării de produse noi şi a orientării pe medicamentele fără prescripţie.
Motorul creşterii îl reprezintă lansarea de produse noi şi concentrarea pe medicamentele fără prescripţie medicală, pentru care nu se plăteşte taxa clawback şi unde încasările sunt la 250 de zile faţă de 360 în rest (produse pe bază de reţetă)", a declarat directorul general Dragoş Damian, citat de Mediafax.
Evoluţia din primele trei luni confirmă previziunile unei contracţii a acestui sector în 2013. Pentru acest an, Terapia Ranbaxy are în plan investiţii de 10 milioane euro şi o creştere cu 10% a cifrei de afaceri şi exporturilor, comparativ cu 2012. Anul trecut, compania a avut afaceri de 450 de milioane de lei, cu 7% mai mari decât în 2011, când s-au situat la 421 milioane. Exporturile reprezintă 20% din cifra de afaceri a companiei, respectiv 90 de milioane de lei, principalele pieţe fiind Rusia, Ucraina, Comunitatea Statelor Independente şi Uniunea Europeană.
Terapia a lansat anul trecut 15 produse noi şi are în plan 12 lansări în acest an. Fabrica produce 200 de medicamente orale şi injectabile. La sfârşitul lui 2012, producătorul avea 850 de angajaţi şi intenţionează să facă noi angajări în acest an.
Ranbaxy Laboratories, cel mai mare producător de medicamente din India, a preluat în 2006, de la fondul de investiţii Advent International, 96,7% din acţiunile Terapia, pentru 324 de milioane de dolari. Ulterior, în 2008, grupul japonez farmaceutic Daiichi Sankyo a devenit acţionarul majoritar al Ranbaxy.