40 de voluntari români şi străini lucrează de aproape două săptămâni în Muzeul în aer Liber Dumbrava Sibiului la amenajarea unei gospodării din munţii Apuseni, folosind doar unelte şi practici tradiţionale. Este vorba de 12 voluntari din Franţa, zece din Bucureşti şi şase din Sibiu.
”Voluntarii din Franţa şi voluntarii români au lucrat timp de o săptămână la constuirea acestui pod, asistaţi de şeful laboratorului de conservare şi de muzeografii noştrii. Au învăţat toate procesele de restaurare, începând de la partea de pregătire a şantierelor, până la partea de finisaje, acest pod este finisat doar cu bucată de sticlă, nu s-a folosit flex sau alte utilaje moderne”, a declarat director departamentului de Marketing, Turism şi Educaţie al Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Ovidiu Baron.
Voluntarii au lucrat şi la la drenarea zonei inundabile din muzeul ASTRA, amenajarea peisajului şi la acţiunile de grădinărit din cadrul acestei gospodării, la ateliere de confecţionat şindrilă şi la ateliere ateliere de gastronomie.
Aceasta este doar prima etapă a programului de voluntariat instituţionalizat şi face parte dintr-un proiect amplu- Platforma de voluntariat international şi practici universitare VOLAM – Volunteering in Astra Museum, iniţiată de Fundaţia DALA în parteneriat cu Muzeul ASTRA, o componentă integrată în strategia elaborată prin proiectul CultTour.
Programul este structurat în tabere de voluntariat pe durata a două săptămâni, timp în care voluntarii români şi străini participă în echipe mixte coordonate de specialişti ai muzeului şi ai Fundaţiei DALA la ateliere de restaurare, conservare, peisagistică şi grădinărit, tehnici de tradiţionale de construcţie, gastronomie, animaţii culturale şi educaţie în domeniul patrimoniului, fiecare tabără de voluntariat şi practici universitare având