Când a ieşit public să ne transmită că şi-a încheiat cu succes misiunea de salvare economică a României, spunând, în limbajul său de suflet, „nava e la cheu, în port sigur“, Traian Băsescu a minţit cu bună ştiinţă. Pentru că una este să scoţi o ţară din furtuna economică prin manevre de urgenţă şi alta este să o duci la destinaţie. Prima parte a misiunii i-a reuşit, a doua nu. Iar preşedintele ştie asta mai bine decât oricine.

România se află în ape ceva mai calme, dar nu stă ancorată la nici un cheu. Înaintează milimetric, mai degrabă împinsă de vânt şi de curenţi, dar încă este foarte departe de portul sigur la care visează. Iar decizia comandantului de a ne prezenta faptul că a cedat altcuiva timona drept un final de parcurs fericit este un gest pur propagandistic. Şi o dovadă că politicianul l-a înghiţit de tot pe marinar.

Poate avea o ţară o destinaţie? Nu este ea condamnată la mişcare perpetuă, la schimbare, la evoluţie? Ba da. Dar aici nu vorbim de idealuri abstracte. Destinaţia de care vorbim şi la care ne putem raporta pentru a înţelege dacă avansăm sau stagnăm este, evident, una intermediară. Însă, ea nu a fost fixată de noi, ci chiar de către „comandant“. Se numeşte „dezvoltare pe măsura potenţialului“.

Iată ce spunea Traian Băsescu într-o declaraţie extrem de importantă făcută pe 3 noiembrie 2011, după o întâlnire cu reprezentanţii FMI, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene şi la scurt timp după ce declarase că România va continua să ţină drumul drept, dar anevoios al austerităţii de inspiraţie germană: „România are resurse interne de creştere şi acestea sunt în mod deosebit în zona energiei, unde restructurările şi corectul management al companiilor din domeniul energetic ar genera premise de creştere economică consistentă şi aport de venituri şi în bugetul de stat, şi către populaţie. De asemenea, sectorul de transporturi şi, nu